sfantul ioan botezatorul taierea capului
sarbatoare mare 29 august

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătorită pe 29 august, este o sărbătoare mare pentru ortodocși, cu cruce roșie în calendar. Iată istoria acestei zile sfinte.

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este o sărbătoare cu semnificaţie importantă; ala fel ca Schimbarea la Faţă a Domnului şi Adormirea Maicii Domnului.

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătorită pe 29 august. Irod, la un ospăţ prilejuit de sărbătorirea zilei de naştere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. Aceasta a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase şi plăcuse oaspeţilor şi îndeosebi lui Irod. Aceasta urma să ceară de la Irod capul Botezătorului ca răsplată. Potrivit tradiţiei, Sfânta Ioana, femeia dregătorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfântului Ioan Botezătorul din curtea Irodiadei. L-a îngropat apoi la Ierusalim, în muntele Eleonului, într-un vas de lut.

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătorită pe 29 august Inochentie, dorind să-şi zidească o chilie şi o bisericuţă, el a săpat adânc şi a descoperit un vas de pământ în care se afla un cap. Prin descoperire dumnezeiască a aflat că este al lui Ioan Botezătorul. L-a luat şi l-a ascuns din nou în pământ, în acelaşi loc. Sfântul Ioan Botezătorul s-a arătat unor doi călugări şi le-a poruncit să dezgroape cinstitul său cap. Aceasta e socotită cea dintâi aflare a sfântului cap.

Biserica Sfântul Ioan Teologul din Efes, Turcia, unde a fost înmormântat Sfântul Apostol Ioan – FOTO

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătorită pe 29 august Călugării au întâlnit un olar şi i-au dat acestuia să ducă sacul. Acesta a pus capul sfântului într-o raclă şi l-a dăruit surorii sale. Racla va ajunge în grija lui Eustatiu, un monah arian, care locuia într-o peşteră. După un timp, Eustatiu, ştiind că va fi trimis în exil, îngroapă capul Sfântului Ioan Botezătorul. În anul 452, arhimandritul Marcel, a văzut un foc mare la peştera de lângă oraşul Emesa, în timpul cantării psalmilor. Aşa a aflat în chip minunat capul sfântului. Aceasta este socotită a doua aflare a cinstitului cap al Botezătorului.

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătorită pe 29 august

În timpul luptei împotriva sfintelor icoane, capul Sfântului Ioan a fost îngropat la Comane, de unde a fost adus în Constantinopol, de către Sfântul Ignatie (860), în vremea împăratului Mihail. Aceasta este cea de-a treia şi cea din urmă aflare a cinstitului cap.

Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminţiei lui Aaron. Naşterea prorocului Ioan s-a petrecut cu şase luni înaintea naşterii lui Iisus. Naşterea sa a fost vestită de îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului său, scrie mediafax.

Există o lungă perioadă din viaţă Sfântului Ioan Botezătorul despre care nu avem informaţii. Cunoaştem că s-a retras în pustiu, unde a dus o viaţă de aspre nevoinţe, până în momentul în care a primit porunca să înceapă să predice. Rolul lui Ioan nu a fost doar acela de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, ci şi acela de a-L descoperi lumii pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu.

Paraclisul Maicii Domnului – citește-l sau ascultă-l aici

Se spune că ziua Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul prefigurează Vinerea Patimilor. După cum se posteşte în fiecare vineri, pentru răstiginire, tot astfel se cuvine postul în această zi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here